Medicul Diana Loreta Păun, şeful Secţiei endocrinologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a afirmat, luni seară, incidenţa cancerului tiroidian a crescut în România, dar, din fericire, este descoperit de multe ori în cazuri incipiente şi se ajunge la videcare completă.
”Din păcate, incidenţa cancerului tiroidian a crescut în România. Din fericire, pentru că populaţia este foarte educată şi deja ecografia tiroidiană nu mai este ceva sofisticat, pacienţii chiar ei înşişi solicită investigaţii tiroidiene, inclusiv ecografie şi marker hormonal şi tumoral din sânge. Din fericire, depistăm noduli în stadii destul de incipiente, la care putem interveni rapid şi putem să realizăm vindecare 100%”, a declarat, luni seară, la Medika TV, medicul Diana Loreta Păun
Aceasta a explicat că există, de asemenea, şi cazuri mai grave, fie din cauză că au fost neglijate, fie cazuri care evoluează repede. Acestea apar cel mai des la bărbaţi.
”Bărpaţii se gândesc mai puţin la o patologie tiroidiană atunci când îşi fac investigaţii. De obicei femeile solicită o evaluare de glandă tiroidă, bărbaţii mai puţin. Doar dacă moştenesc, au în familie rude cu astfel de patologie, atunci vin şi ei către noi solicitând consultul. Altfel, cele mai severe cazuri de cancer tiroidian apar din păcate la bărbaţi sau le depistăm noi la bărbaţi”, a explicat medicul.
Diana Loreta Păun a precizat că a crescut foarte mult în ultimii ani cazuistica endocrină la băbăţi.
”Din păcate, astăzi, patologia este egală. Eu am un număr egal de pacienţi de sex masculin şi feminin internaţi, ceea ce dă peste cap toate cunoştinţele noastre despre incidenţa mai crescută a bolilor endocrine la femei. Din nefericire, cazurile care apar la bărbaţi sunt foarte severe”, a mai declarat Diana Loreta Păun.
Medicul a precizat că şi bărbaţi tineri sunt afectaţi de astfel de boli: A fost un bărbaţ de 23 de ani, pornind de la o durere difuză abdominală, s-a efectuat un examen computer tomograf şi s-a depistat o tumoră mare de aproape 10 cm pe una dintre suprarenale, care a fost operată. A fost vorba de un cancer şi la acest moment este în monitorizare”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.