Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reuters.

Acordul are loc în contextul în care marile companii de tehnologie intensifică investiţiile în centre de date alimentate cu energie regenerabilă.

Parteneriatul semnat între Google şi Brookfield Asset Management prevede acorduri iniţiale de achiziţie de energie pe 20 de ani, în valoare totală de 3 miliarde de dolari, pentru electricitatea generată de două hidrocentrale din statul Pennsylvania.

Potrivit publicaţiei Semafor, Google va investi suplimentar 25 de miliarde de dolari în dezvoltarea de centre de date în Pennsylvania şi în statele învecinate, în următorii doi ani.

Industria tehnologică este într-o cursă accelerată pentru acces la cantităţi uriaşe de energie electrică verde, necesare alimentării centrelor de date pentru inteligenţa artificială şi cloud computing – un trend care a dus consumul de energie în SUA la niveluri record, după aproape două decenii de stagnare.

”Această colaborare cu Brookfield reprezintă un pas major înainte, asigurând surse de energie curată în regiunea PJM, unde avem operaţiuni”, a declarat Amanda Peterson Corio, responsabilă cu energia centrelor de date Google.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a participat la un summit despre AI organizat marţi la Pittsburgh, unde au fost anunţate investiţii de 70 de miliarde de dolari în inteligenţă artificială şi energie, eveniment la care a fost abordată şi iniţiativa Google.

Ruth Porat, preşedinta Alphabet şi directorul de investiţii al companiei-mamă a Google, a prezentat oficial acordul în cadrul summitului.

În ultimul an, Google a încheiat mai multe acorduri energetice inovatoare, inclusiv pentru energie geotermală fără emisii de carbon şi energie nucleară avansată. De asemenea, colaborează cu PJM Interconnection – cel mai mare operator de reţea electrică din SUA – pentru a accelera, prin inteligenţă artificială, racordarea noilor surse de energie la reţea.

În noul acord, Google şi Brookfield – care deţine Brookfield Renewable Partners – au convenit asupra modernizării şi relicenţierii celor două centrale hidroelectrice din Pennsylvania. Google a anunţat că intenţionează să extindă parteneriatul şi în alte zone din regiunile Mid-Atlantic şi Midwest.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version