Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, consideră că Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit, întrucât acest interimat s-a lungit foarte mult. ”Soluţia corectă şi rapidă este un guvern învestit, guvernul Luca Niculescu, şi apoi rectificarea bugetară cât mai rapid posibil. Nu cred că ar dura foarte…
Deputaţii ungari au abrogat marţi, prin vot, prevederile legii ”protecţiei copilului” din 2021 împotriva lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor, adoptată în timpul fostului premier naţionalist Viktor Orban şi care au fost condamnate de către justiţia europeană, relatează AFP. Parlamentul ungar a adoptat cu 136 de…
Elena Zaharia, Adina Diaconu şi Ioana Sîngeorzan au încheiat grupele de calificare pe primul loc şi au obţinut accesul direct între cele mai bune 64 de sportive de la Campionaul European Individual Seniori 2026, de la Ljubljana alături de Elizabeta Samara, Andreea Dragoman şi Bernadette…
Poliţiştii fac cercetări după ce, după un perete din capela unui cimitir din Slatina, au fost observaţi mai mulţi saci în care s-ar afla oseminte, dar şi un sicriu. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte. Descoperirea vine…
Sorana Cîrstea, locul 16 mondial şi favorită 12, a fost eliminată, marţi, în primul tur al turneului WTA1000 de la Wuhan, cu premii de peste 4 milioane de dolari. Sorana a fost învinsă în runda inaugurală de sportiva chineză Hanyu Guo, beneficiara unui wild card şi…
Cele mai recente știri
Alegerea editorului
Grupul francez LVMH, liderul mondial al industriei luxului, a raportat luni o…
Doar înăuntru
Ministrul interimar al afacerilor externe, Oana Ţoiu, va participa la 12 octombrie…
Știri din România
Poliţia poloneză a reţinut un bărbat suspectat că ar fi planificat un atac asupra prim-ministrului Donald Tusk şi a ministrului apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a…
Preşedintele Donald Trump şi secretarul de stat Marco Rubio iau în considerare…
Răspunsul Statelor Unite la cele şapte condiţii formulate de Iran într-o propunere…
Echipa italiană Juventus Torino a încheiat la egalitate duminică seara, în deplasare,…
