Echipa engleză Arsenal Londra a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 5-1, gruparea londoneză Crystal Palace, în etapa a 17-a din Premier League.

Gabriel Jesus a deschis scorul pe Selhurst Park, în minutul 6, iar gazdele au egalat rapid, prin Ismaila Sarr, în minutul 9. Însă jucătorii lui Oliver Glasner nu au avut prea mult timp pentru a se bucura, Gabriel Jesus reuşind dubla în minutul 14. Kai Havertz a stabilit scorul pauzei, în minutul 38, iar în minutul 60 Gabriel Martinelli a făcut 4-1 pentru „tunari”. Declan Rice a pus pe tabelă scorul final, 5-1 pentru Arsenal, în minutul 84, şi echipa lui Arteta bifează a noua victorie stagională.

Arsenal este pe locul 3 în clasament, cu 33 de puncte, iar Crystal Palace are 16 puncte, care o plasează pe poziţia a 15-a.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version