Un thriller despre o familie surogat, documentare construite din arhive personale şi poveşti despre maternitate, identitate sau succes venit prea devreme se regăsesc în programul Zilei Maghiare de la cea de-a 25-a ediţie al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (12-21 iunie).
Selecţia de anul acesta îi aduce împreună pe regizori consacraţi precum László Nemes, György Pálfi şi Ildikó Enyedi cu o nouă generaţie de cineaşti maghiari independenţi care experimentează constant cu genurile şi formele cinematografice.
Cu un Grand Prix la Cannes, un Glob de Aur şi Oscarul pentru Cel mai bun film într-o limbă străină cu „Fiul lui Saul”, László Nemes este unul dintre cei mai apreciaţi regizori europeni ai ultimilor ani. La TIFF.25, publicul va putea vedea în premieră naţională noul lui film, „Orfan” (Orphan, 2025), o poveste plasată în Ungaria de după revoluţia din 1956, în care viaţa unui băiat crescut doar de mamă este zdruncinată de apariţia unui bărbat care susţine că este tatăl lui adevărat.
Un obişnuit al TIFF-ului, György Pálfi este cunoscut pentru stilul său exploziv şi nonconformist, iar cel mai recent titlu din filmografia lui nu se lasă mai prejos. Aşa cum se poate intui din titlu, în „Găina” (Hen, 2025), povestea este spusă aproape integral din perspectiva unei găini care scapă dintr-o fermă industrială şi ajunge într-un sat de pe litoralul Greciei, unde traversează o lume dominată de abuzuri, violenţă şi relaţii de putere absurde.
În „Aici mă simt acasă” (Feels Like Home, r. Gábor Holtai, 2025), o femeie este răpită şi dusă într-o casă unde un bărbat obligă mai mulţi oameni singuri şi vulnerabili să joace rolurile unei familii. Fiecare are un nume nou şi reguli stricte pe care trebuie să le respecte. În timp ce încearcă să găsească o cale de scăpare, protagonista începe să observe felul în care frica, dependenţa şi nevoia de afecţiune îi ţin pe ceilalţi captivi, chiar şi atunci când uşa nu este încuiată.
În documentarul „Nicio grijă, Sári!” (Don’t worry Sári!, 2025), regizoarea Sári Haragonics reconstruieşte peste 30 de ani din istoria propriei familii folosind filmări de arhivă, mesaje vocale, înregistrări de familie şi fragmente din propriile şedinţe de terapie. Filmul vorbeşte direct despre sănătate mintală, relaţiile dintre generaţii, pierdere şi felul în care traumele personale ajung să se transmită în interiorul unei familii, pe fundalul schimbărilor sociale din Europa de Est.
Avându-l ca producător executiv pe regretatul Béla Tarr, care a fost omagiat anul trecut la TIFF, „Toate stelele” (Stars of Little Importance, r. Renátó Olasz, 2025) este un debut despre doi fraţi care se întorc de Crăciun în oraşul natal. Pe fundalul unui loc unde timpul pare blocat, filmul vorbeşte despre ratare, prietenii care nu mai funcţionează şi senzaţia că uneori trecutul te aşteaptă exact unde l-ai lăsat.
„Mambo Maternica” (2025), debutul regizoarei Borbála Nagy, urmăreşte trei femei maghiare care locuiesc în Berlin, Paris şi Budapesta, aflate în mijlocul unor decizii importante: un avort, o inseminare şi o adopţie. Filmul construieşte aceste trei poveşti în paralel şi arată felul în care maternitatea, relaţiile şi presiunea socială se intersectează în vieţile personajelor.
Regizat de Ildikó Enyedi (Ursul de Aur la Berlinale pentru Despre trup şi suflet) şi prezentat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, „Prieten tăcut” (Silent Friend, 2025) îi are în distribuţie pe Léa Seydoux şi Tony Leung Chiu-wai (actorul fetiş al lui Wong Kar-wai) într-o poveste construită în jurul unei grădini botanice dintr-un oraş medieval german. Filmul trece prin trei perioade diferite şi urmăreşte personaje care încearcă să evadeze din vieţi blocate, găsind în spaţiul grădinii un loc unde relaţiile cu ceilalţi oameni, dar şi cu natura, încep să se schimbe.
În „Nu sunt eu” (My Turn, 2025), un accident ciudat îi obligă pe doi fraţi chinezo-maghiari să împartă acelaşi corp, iar viaţa lor de zi cu zi se transformă rapid într-un haos imposibil de controlat. Pornind din propria experienţă de copil crescut între două culturi, regizorul Ge Zhang vorbeşte despre identitate şi cum ideea de familie e diferită pentru fiecare în parte.
Câştigător al Oscarului pentru scurtmetraj, Kristóf Deák revine cu „Tot un drac” (With Friends Like These, 2025), un film despre patru foşti colegi de cămin care ajung din nou faţă în faţă după un deceniu în care au făcut tot posibilul să se evite. Întâlnirea scoate rapid la iveală frustrări vechi, relaţii distruse şi lucruri rămase nespuse, într-un amestec de tensiune, umor şi haos emoţional care se întinde pe parcursul unei singure nopţi.
În documentarul „Fata lui Tata” (My Father’s Daughter, 2026), regizoarea Lea Podhradská porneşte în căutarea surorii sale, dispărută când ea avea doar opt ani şi despre care familia a ales, timp de aproape trei decenii, să nu vorbească aproape deloc. Totul se schimbă după apariţia unei scrisori trimise dintr-o închisoare din Spania, singura urmă lăsată de sora ei după 27 de ani.
Un alt documentar care demonstrează diversitatea cinematografiei maghiare este „Povestea lui Pogány Induló” (Meant to Be: The Story of Pogány Induló, r. Olivér Márk Tóth, 2025), construit în jurul ascensiunii unui rapper care ajunge celebru înainte să termine adolescenţa. Filmat timp de trei ani, documentarul îl surprinde între concerte tot mai mari, milioane de stream-uri şi presiunea care vine la pachet cu succesul apărut prea repede, într-un moment în care încă încearcă să îşi găsească locul între familie, dependenţe şi viaţa de zi cu zi.
