Procurorii militari de la Direcția Națională Anticorupție  au plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile trei medici de la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila”. Percheziții au avut loc, ieri, la unitatea medicală din București și la două adrese din județul Dâmbovița. În dosar, doctorii respectivi au luat mită de la mai mulți militari pentru a obține ilegal concedii ilegale și pensionări pe motive medicale. Stenogramele din ordonanța de urmărire penală obținută de digi24.ro arată că șeful șecției de Neurochirurgie, Marian Mitrică primea plicuri cu bani de 200 lei sau 100 euro lăsate pe masă odată cu documentele medicale ale militarilor care veneau la consultație, el le lua și le băga sub tastatură.

Astfel, procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 19 iunie, față de inculpații:

  • „colonel Marian Mitrică, șef secție neurochirurgie, medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (9 acte materiale).
  • colonel Vasile-Alin Chirteș, medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale).
  • colonel Emil Popa, medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită”, arată comunicatul de presă al DNA.

Șeful secției de neurochirurgie, mită între 100 și 1.000 lei ca să dea ilegal concedii medicale

În ordonanța procurorilor militari este precizat că, în cauză, există date și probe potrivit cărora pe 25 august 2024 și în perioada aprilie – mai 2025, „inculpatul Marian Mitrică ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 de lei și 1.000 de lei de la nouă pacienți, în legătură cu acordarea de concedii medicale, dar și în legătură cu recomandarea privind efectuarea unor investigații paraclinice (RMN), consultații medicale de specialitate neurochirurgie și intervenții chirurgicale, pe care le-ar fi efectuat în calitate de șef secție neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central «Dr. Carol Davila» București”.

Unele dintre concediile medicale întocmite de șeful secției de neurochirurgie Marian Mitrică „ar fi fost recomandate în mod nejustificat unor cadre militare active, în vederea prezentării la comisia de evaluare a capacității de muncă, având drept scop pensionarea pe criterii medicale a acestora”, mai spune comunicatul de presă.

Șpagă între 100 și 1.300 lei de la pacienți pentru consultații medicale și intervenții chirurgicale

În perioada martie – iunie 2025, inculpatul Vasile-Alin Chirteș ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 de lei și 1.300 de lei de la trei (3) pacienți, în legătură cu consultații medicale de specialitate neurochirurgie și intervenții chirurgicale pe care le-ar fi efectuat în calitate de medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, spune DNA.

De asemenea, pe 29 aprilie 2025, inculpatul Popa Emil, în calitate de medic primar neurochirurgie, ar fi primit suma de 100 de lei de la o pacientă, în legătură cu un consult de specialitate neurochirurgical, pe care acesta l-ar fi efectuat în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București.

Controlul judiciar devine arest la domiciliu sau arestare preventivă, dacă inculpații încalcă măsurile dispune

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații col. Mitrică Marian, col. Chirteș Vasile-Alin și col. Popa Emil trebuie să respecte o serie de obligații între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv medic în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București”, mai spune comunicatul de presă.

Inculpaților le-a fost atrasă atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Celor trei inculpați le-a fost adusă la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii militari beneficiază de sprijinul structurii cu atribuții specifice din cadrul Ministerului Apărării Naționale. În cauză sunt făcute ercetări și față de alte persoane.

DNA mai precizează că „punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Banii erau dați cu alte documente medicale, apoi ascunși sub tastatură

Procurorii DNA spun că plata banilor contra zile de concediu în care medicii încercau „să găsească ceva” pentru a-i introduce pe militari în comisiile de specialitate care îi puteau pensiona devenise un obicei la întâlnirile în care șeful secției de Neurochirurgie, Marian Mitrică, a prelungit concedii medicale, a acordat consultații în care a vorbit despre condițiile de intrare în comisii, arată stenogramele din ordonanța de urmărire penală obținută și consultată de Digi24.ro.

Astfel, stenogramele DNA arată că medicul primea, la acele întâlniri, plicuri cu bani de 200 lei sau 100 de euro care îi erau lăsate pe masă odată cu documentele medicale ale militarilor care veneau la consultație. Pe urmă șeful secției Marian Mitrică lua plicurile sau banii și îi băga sub tastatură.  Au fost 25 de astfel de situații în cazul lui Marian Mitrică, șeful secției de Neurochirurgie, susțin procurorii DNA.

Șeful secției de Neurochirurgie: „Ia zi, dragule, tu vrei să intri în comisie? Tre să mai căutăm, că nu-ți ajung astea ce ai aicea”

De exemplu, stenogramele arată felul în care decurgeau discuțiile între șeful secției de Neurochirurgie Marian Mitrică și militarii care aveau nevoie de adeverințe de concediu medical și cum primea plicurile cu bani.

„Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Buta, Buta, Buta. Douăzeci și opt de zile, până mâine inclusiv, concediu.

BUTA IOSIF-GABRIEL: Da.

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Ăsta-i concediu, ăsta nu ne interesează, adeverința, biletul e valabil, ăsta-i buletinul, ăsta-i cardul de sănătate.

BUTA IOSIF-GABRIEL: Da.

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Ia să vedem, ce ai tu pe aici. Buta Iosif Gabriel?

BUTA IOSIF-GABRIEL: Da.

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Găbiță. Deci aicea-s două problemuțe micuțe. Aicea stai binișor, normal. …(neinteligibil) micuță și pe aici.

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Ia zi, dragule, tu vrei să intri în comisie?

BUTA IOSIF-GABRIEL: Da.

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Tre să mai, mai căutăm, că nu-ți ajung astea ce ai aicea. Înțelegi tu?

BUTA IOSIF-GABRIEL: Am înțeles!

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Nu te încadrezi pentru asta. Bun! Îți mai dau paișpe zile de concediu și după aceea să mai facem o internare să vedem ce mai găsim. Da? Ca să știm o treabă cu tine.

BUTA IOSIF-GABRIEL: Da, domn doctor!

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Ai înțeles? De internare, când e cazul. Da? N.L. medicul așază plicul din hârtie albă în stânga mesei de birou

BUTA IOSIF-GABRIEL: Da.

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Așa, buletin, card îți mai trebuie aicea N.L. medicul face mențiuni olografe pe un post-it de culoare galbenă. Bun, ok!

BUTA IOSIF-GABRIEL: Doamna asistentă, am vorbit cu dânsa și a zis că, dacă se poate, să-i lăsăm hârtiile că le face dânsa.

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Lasă acolo, că tre să lași și buletinul și cardul și buletinul.

BUTA IOSIF-GAB RIEL: Am lăsat copie după buletin, am lăsat adeverință după card.

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Atunci lasă-le acolo, da? Gata, lasă-le așa, da? O să vadă.

BUTA IOSIF-GABRIEL: Să trăiți!

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Și vii să le iei când poți tu, mâine în cursul zilei, poimâine, da?

BUTA IOSIF-GABRIEL: Da.

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Pa!

BUTA IOSIF-GABRIEL: Să trăiți! O zi bună!

Col. dr. MITRICĂ MARIAN: Sănătate!”, conform ordonanței de urmărire penală a procurorilor obținută de digi24.ro.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version