Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR) a anunţat vineri că 27 de civili au fost ucişi în atacuri turce care au vizat nordul şi estul Siriei, desfăşurate ca represalii faţă de atentatul soldat miercuri cu cinci morţi la Ankara, relatează AFP.

„Douăzeci şi şapte de civili au fost ucişi în 45 de atacuri cu drone în nordul şi estul Siriei”, a scris într-un comunicat SOHR, organizație cu sediul în Marea Britanie, dar care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, potrivit News.ro.

Începând de joi seara, „forţele turce şi-au intensificat în mod considerabil atacurile aeriene şi terestre în nordul şi estul Siriei”, precizează Observatorul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Forţele kurde au anunţat anterior că 12 civili au fost ucişi, inclusiv doi copii.

„În plus faţă de zone populate, avioane de război şi drone turce au ţintit brutării, centrale electrice, instalaţii petroliere şi puncte de control ale Forţelor (kurde) de Securitate Internă”, au anunţat într-un comunicat Forţele Democratice Siriene (FDS), aripa armată a Administraţiei Autonome, susţinută de Statele Unite.

Autorităţile turce au confirmat joi responsabilitatea Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în atentatul care s-a soldat cu cinci morţi şi 22 de răniţi miercuri, în apropiere de Ankara.

Ca represalii, ele au desfăşurat de miercuri atacuri vizând poziţii PKK în Irak şi Siria.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version