Trei adolescenți din Arad sunt cercetați de polițiști, după ce au vandalizat un cimitir evreiesc din oraș. Doi dintre ei s-au filmat în timp ce provocau distrugerile și desenau pe morminte însemne naziste și antisemite. Au postat filmulețele pe o rețea socială, unde le-au văzut și polițiștii. Anchetatorii au suspiciuni că aceștia au fost racolați de organizații antisemite și naziste din afara țării.
Cei doi minori s-au filmat în timp ce distrug pietre funerare şi vopsesc cu spray monumente dintr-un cimitir evreiesc din Arad. Au postat apoi imaginile pe Tiktok. Filmulețele au atras atenția polițiștilor de la Investigații Criminale.
Sorin Rotunzeanu, administrator cimitir evreiesc: Se presupune că au intrat peste gard, au sărit gardul. După filmările celor de la Poliție, se vede că ar fi noaptea. Au filmat cum au făcut semne pe monumente și au scris niște numere. Am mai găsit copii prin cimitir, dar cat timp nu fac rele, nu pot să le zic să iasă afară.
Cei doi minori au fost identificați. Polițiștii au suspiciuni că aceștia au fost racolați de organizații antisemite și naziste din afara țării.
Mădălin Herbei, reprezentant IPJ ARAD: Membrii ar fi fondator, respectiv membru al unei organizații cu caracter extremist, respectiv nazist. În cauză cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, profanare de morminte și utilizarea în public a simbolurilor antisemite.
Comunitatea evreiască din Arad trage un semnal de alarmă în urma incidentului.
Raoul Wizental, președinte al comunității evreiești din Arad: Cel care face în cimitir evreiesc sau care face legat pe o clădire evreiască, automat știe de ce vine. Deci nu e făcut undeva fără nicio legătură. Omul trebuie să stie ce înseamnă, cineva a studiat, erau semne pe care… unele nu știu nici eu ce înseamnă. Deci cineva a studiat dintre ei și atunci începi să-ți faci probleme, pentru că cei care studiază au porniri și avansează încet, încet.
Alexandru Baner, localnic: Este o ură, poate, și nu ar trebui, pentru că noi trăim cu toate felurile de nații în lume peste tot, cu fel și fel de popoare, n-ar fi voie așa ceva să se întâmple.
Un alt tânăr din comuna Ineu a fost prins lipind mai multe stickere cu însemne naziste și antisemite pe stâlpii dintr-un parc. Atât el, cât și ceilalți doi minori sunt cercetați în stare de libertate pentru distrugere, utilizarea în public de simboluri naziste și antisemite și profanare de morminte. Anchetatorii urmează să stabilească și dacă aceștia au avut discernământ când au comis faptele.
operator: Cristian Kovacs
Editor : Izabela Zaharia