Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, luni, la Digi 24, că dacă prețul ales de consumatori pentru energia electrică, după eliminarea schemei de plafonare la 1 iulie, se situează între 0,68 – 1 leu pe kWh, având în vedere pragul de 0,68 de lei, „nu vorbim chiar de o dublare” a prețului. El spune că „ar putea fi o creștere, dar e scenariul nefavorabil”. Ministrul spune că ar putea să fie prelungită schema pentru persoanele vulnerabile printr-un sistem de vouchere sau carduri pentru energie.
„Guvernul a luat decizia să prelungească plafonarea prețului la energie electrică pentru clienții finali timp de trei luni de zile și la gaz pentru un an de zile. Din punctul meu de vedere, în zona de gaz nu vom avea probleme și nici nu mă aștept la sume semnificative pentru compensări de la buget, având în vedere prețurile la producător și, de fapt, plafonarea pe întreg lanțul, până la clientul final.
La energie electrică, e adevărat, e un context în care în ultimele luni de zile, la nivel european, prețurile au crescut cam cu 25-30% de altfel. Și la gaz au fost creșteri de preț de până la 60%, tocmai după contextul lunii ianuarie, când gazul rusesc nu a mai putut tranzita Ucraina, o decizie principială și pe care am apreciat-o la momentul respectiv.
Furnizorii sunt liberi să facă oferte pe variabilele pe care le consideră ei și pe evoluția acestor variabile. Există un scenariu optimist în care presiunea asupra pieței energetice regionale scade. O rezolvare a conflictului din Ucraina ar ajuta. De asemenea, noi am pus presiuni la nivel european pentru creșterea interconexiunilor în zonele de tranzit ale Uniunii Europene, în centrul UE, granița Austria-Slovacia, granița Austria-Ungaria, tocmai pentru că vedem cu toții în cele mai multe zile acest flanc estic România, Grecia, Bulgaria, plătim prețuri mai mari decât în vestul Europei, pentru că energia ieftină produsă în vest nu poate fizic să ajungă până la noi.
Suntem pregătiți și pentru un scenariu mai puțin favorabil. Există prin ordonanța 6, cea care a prelungit această schemă de compensare-plafonare, un mecanism pentru definirea consumatorului în sărăcie energetică. Ministerul Muncii și-a asumat că până la mijlocul lunii iunie va avea toate aceste elemente puse la punct.
Principiile pe care le-am enunțat este să nu îi punem pe români pe drumuri, să le dăm cât mai puține bătăi de cap și să-i protejăm prin sprijinul statului pe acei români care cu adevărat au nevoie de această subvenție și pentru care plata facturilor ar fi cu adevărat o povară”, a afirmat Sebastian Burduja.
Ministrul spune că ar putea să fie prelungită schema pentru persoanele vulnerabile printr-un sistem de vouchere sau carduri pentru energie.
„Legat de eventualele creșteri de prețuri, vă rog doar să vă uitați pe site-ul ANRE și rog pe toți românii să facă asta, să aleagă cea mai bună ofertă pentru ei. Este o companie cu capital majoritar de stat care vine cu oferte în general foarte bune și ele sunt în jurul valorii de un leu per kilowatt-oră. Deci, dacă au un consum acum de peste 300 de kilowați oră pe lună și prețul plafonat e 1,3 lei, ar putea chiar să plătească mai puțin după 1 iulie. Dacă au un consum mic, așa cum enunțați dumneavoastră, sub 100 de kilowați oră pe lună și acel prag de 0,68 lei kilowatt-oră, atunci probabil plătesc în prezent o medie de 40 lei per factură și ar putea vedea o creștere în jurul valorii de 60-70 lei pe lună. Dacă sunt în vulnerabilitate energetică, vor primi un sprijin de la stat. Dacă nu, este totuși o creștere nesemnificativă sau care ar putea fi susținută de cineva care are veniturile necesare.
Între 0,68 și 1 leu, nu vorbim chiar de o dublare. Ar putea fi o creștere. Dar e scenariul nefavorabil. Vom vedea ce se întâmplă următoarele trei luni de zile și, de fapt, prioritatea zero a Ministerului și a țării este să pună în funcțiune cât mai multe capacități noi.
Fiecare megawatt nou pe care îl adăugăm în sistem înseamnă șansa de a avea o ofertă mai mare de energie și, așa cum funcționează o piață, atunci când crește oferta, prețul scade”, mai spune Burduja.
Editor : A.C.