Preşedintele grec Konstantinos Tasoulas nu o primeşte pe Kimberly Guilfoyle într-o ”vizită de curtoazie” de despărţire, la plecarea din postul de ambasadoare a Statelor Unite în Grecia, în urma unui scandal provocat de dezvăluiri de presă potrivit cărora aceasta i-a cerut unui donator al preşedintelui…
Salvamontiştii prahoveni îi avertizează pe turişti că la munte, la altitudini mari, „s-a instalat iarna”, iar în acest weekend condiţiile meteorologice din zona montană înaltă pot deveni „deosebit de dificile”. „Ninsoarea, vântul puternic şi ceaţa reduc vizibilitatea şi îngreunează deplasarea, transformând traseele montane în adevărate…
Autorităţile siriene l-au arestat pe principalul responsabil al masacrului de la Banias, soldat în 2013 cu 250 de morţi, Ali Kayali, cunoscut sub numele de Mihrac Ural, care a fost reţinut în Liban, relatează AFP. ”Direcţia Generaă de Informaţii l-a arestat pe Ali Kayali, cunoscut sub…
BMF GRUP, grup antreprenorial fondat în România şi unul dintre principalii furnizori de facility management integrat din ţară, a preluat ENGIE Building Solutions S.R.L. de la ENGIE Servicii, companie deţinută de ENGIE Romania. Tranzacţia a fost autorizată de către Consiliul Concurenţei, ea fiind finalizată la…
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) critică prelungirea blocajului politic care menţine România fără un Guvern învestit, cu puteri depline, încă din 5 mai 2026 şi care perpetuează ignorarea problemelor studenţilor din România şi absenţa angajamentelor clare pentru problemele semnalate. „Această situaţie nu…
Cele mai recente știri
Alegerea editorului
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii noiembrie, temperaturile vor fi apropiate…
Doar înăuntru
Echipa Real Madrid a reuşit o revenire spectaculoasă şi a învins, miercuri…
Știri din România
Cele mai mari nouă bănci aflate sub supravegherea unei autorităţi bancare federale din Statele Unite au utilizat politici interne care au permis influenţarea accesului…
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afecerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a anunţat,…
Partidul de extremă dreapta din Germania, „Alternativa pentru Germania” (AfD), şi micul…
Miliardarul Elon Musk, proprietarul SpaceX, care deţine sistemul de internet Starlink, spune…























