Bernadette Szocs şi Elena Zaharia s-au calificat, vineri, în sferturile de finală ale probei de simplu feminin la Campionatul European Individual Seniori 2026, de la Ljubljana. Zaharia a obţinut în premieră calificarea în sferturi la simplu feminin la nivel continental de seniori. La doar a…
Expoziţia de pictură „Întoarcere”, semnată Samy Briss, organizată de Fundaţia pentru Artă şi găzduită de spaţiul artistic de la sediul companiei The Group, reuneşte lucrări de pictură, gravură, sculptură şi desen, alături de materiale documentare de arhivă care ilustrează îndelungata carieră şi viaţă a artistului.…
Rafinăria de petrol din Riazan, Rusia, deţinută de grupul Rosneft, a suspendat activitatea uneia dintre principalele unităţi de distilare a ţiţeiului, în urma unui atac cu drone asupra regiunii, au declarat vineri două surse din industrie pentru Reuters. Atacul masiv cu drone ucrainene, produs joi,…
Ministerul Sănătăţii anunţă că sunt autorizate şi prezente pe piaţă 4 vaccinuri destinate prevenirii gripei sezoniere. Cele pentru copii, adolescenţi şi vârstnici – Fluenz şi Efluelda – sunt disponibile în cantităţi suficiente în farmaciile din întreaga ţară. În schimb sunt disponibile doar 45.000 de doze…
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunţă că Lotul 3 Mirceşti – Paşcani al Autostrăzii Bacău – Paşcani a depăşit stadiul fizic de 55%, în timp ce la nodul turbion de la Paşcani, primul de acest fel de…
Cele mai recente știri
Alegerea editorului
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) critică prelungirea blocajului politic…
Doar înăuntru
Cele mai mari nouă bănci aflate sub supravegherea unei autorităţi bancare federale…
Știri din România
WTA a anunţat că jucătoarele americane Jessica Pegula şi Coco Gauff vor concura pe cea mai importantă scenă a tenisului în luna noiembrie, ambele…
Agenţii federali americani au arestat un inginer de origine saudită angajat la…
OpenAI acuză un fost angajat, care a părăsit compania pentru a se…
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a avertizat că…
























